O companie din Târgu Jiu își extinde producția de articole pentru casă și grădină realizate din plastic reciclat. Investiția de 15,5 milioane de euro este aproape de finalizare și va duce la crearea a 71 de locuri de muncă.
Compania CRILELMAR din Târgu Jiu derulează un proiect de extindere a capacității de producție, finanțat în parte din fonduri europene. Din valoarea totală a investiției, 8 milioane de euro provin prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.
Proiectul include construirea unei hale industriale de peste 7.200 de metri pătrați, instalarea unei centrale fotovoltaice și achiziția de echipamente moderne. După finalizarea lucrărilor, compania își va dubla producția și va putea recicla de peste patru ori mai mult plastic.
Produsele realizate la Târgu Jiu sunt deja exportate în 14 țări. Compania folosește plastic reciclat pentru fabricarea articolelor destinate casei și grădinii și își produce singură materia primă.
Investiția a fost prezentată în cadrul unei conferințe organizate de companie la Târgu Jiu, la care au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Gorj, ai ADR Sud-Vest Oltenia, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri și ai sectorului bancar.
Proiectul CRILELMAR este al doilea ca valoare din țară finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.






























