Șase elevi ai Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu au fost desemnați șefi de promoție, toți obținând media 10 pe parcursul anilor de studiu.
Dintre aceștia, trei sunt elevi de gimnaziu, iar trei de liceu, situația fiind descrisă de reprezentanții unității de învățământ drept o „coincidență frumoasă”.
La clasa a VIII-a, șefii de promoție sunt Cilibiu Ianis Andrei, Șomordoleanu Gabriel și Țivlea Matei Vicențiu. La nivel liceal, au fost desemnați Coravu Mihaela (XII E), Oproiu Emilia Teodora (XII E) și Scurtu Mario Cristian (XII A), acesta din urmă fiind admis la Universitatea Harvard.
Conducerea colegiului i-a felicitat pe elevi pentru rezultatele obținute și pentru parcursul școlar de excepție, urându-le succes în continuare.































