Mariana Bendou: – Suntem pe data 20 martie 2026 şi astăzi este Ziua Fericirii… Pentru mine este o mare fericire și onoare să stau de nu vorbă cu scriitoarea gorjeancă Valeria Certăzanu Zorilă, în atelierul personal de lucru, în casa domniei sale, aici în colțișorul ăsta de rai unde avem în spate biblioteca cu tot ceea ce a scris şi a publicat dumneaei până acum, cu diplomele şi trofeele primite , să servim o cafea și să stăm la șuetă, să depănăm amintiri, să facem planuri de viitor… Încerc să-i pun şi câteva întrebări doamnei Valeria Certezanu Zorilă legate de activitatea literară a domniei sale. În primul rând, încă o dată, bun găsit!
Valeria Certezănu Zorilă: – Bine ați venit!
MB: – O primă întrebare: Dacă ar fi să vă prezentați acum după toată activitatea dumneavoastră extraordinară, după toată viața viața tumultoasă, cum v-ați putea prezenta, concentrate, încât să vă perceapă cititorul și publicul într-un anume fel? Cum ați dori să fiți receptată, percepută?
VCZ: – Ce pot spune despre mine… M-am născut în anul 1951, pe data de 26 noiembrie. Am venit în familia lui Vasile și Ioana Certezanu. Am terminat liceul la “Spiru Haret”, în Târgu Jiu, am făcut mai târziu Facultatea de Psihologie și Management de Resurse Umane. Am lucrat ca muncitor, după aceea m-am ridicat și într-un final am lucrat la Spitalul Județean, la Administrativ, la 45 de ani după ce mi-am crescut pe cei 3 copii, o fetiţă, Daniela, …
MB: – Să vă trăiască!
VCZ: – Vă mulțumesc. Și doi băieți, David Dumitru și Ion Paul. Deci, când ei au ajuns la școli mai înalte, m-am apucat de scris , oferindu-mi și mie un timp; deci asta la 45 de ani iar la 47 de ani datorită domnul Ion Mocioi, pe atunci şef al direcţiei de cultură, am publicat prima mea carte, după ce, în prealabil, acesta a citit-o și i-a plăcut foarte mult. Cartea se numea ,,Potirul cu Patimi” şi a fost urmată de ,, Rădăcini” (ambele sunt romane) după care au urmat ,,Missis Lazara” , ,, În bătaia vântului”, iar actualmente lucrez la propriul meu roman-fluviu , care va fi sigur în șase volume, a câte 4200 de pagini.
MB: – Vă mulțumesc foarte mult , deja ați anticipat un pic din întrebările pe care urma să vi le pun. Dacă îmi permiteți, revin puțin la răspunsul primei întrebări; cum ați dori să fiți receptată public mai bine, ca scriitor, ca mamă, ca om?
VCZ: – Ca orice muritor care speră că bătrânețea nu este neapărat o povară, ci oricare până la sfârșitul vieții poate să aibă penelul în mână, să dau fiecărui om curajul de-a face ce fac eu.
MB: – Foarte frumos. Și fiecărui tânăr imboldul…
VCZ: – … de a progresa!
MB: – Exact. Vă mulțumesc foarte mult doamnă Valeria Certezănu Zorilă. Să ştiţi că pentru mine personal, ca și pentru alți gorjeni, cititori fideli, ar fi important să aflăm şi în ce măsură familia dumneavoastră a avut … antecedente literare dat fiind că și fratele dumneavoastră Vasile Certezanu și-a lansat o carte de versuri anul trecut la Biblioteca Județeană “Christian Tell” din Târgu Jiu. Există o tradiție pe plan literar sau în ce măsură colaborați cu poetul Vasile Certezanu și dacă ne puteți spune ceva despre asta?
VCZ: – N-am avut nici o colaborare cu fratele meu. Probabil o fi ceva din neam dar nu știu nici la mine în familie, nici la el în familie să fie o tradiție literară. A fost ceva spontan și pentru mine și pentru el.
MB: – O bucurie de ambele părți… Vă felicit și vă doresc și unuia și celuilalt să aveți continuitate literară cât mai lungă.
VCZ: – Vă mulțumesc. Doamne ajută!
MB: – Apropo de familie, pentru că am atins, iată, subiectul familiei, în cărțile dumneavoastră vorbiți despre familia dumneavoastră? Sunt fapte reale, care s-au petrecut, pe care le cunoașteți, despre viața dumneavoastră, despre viața familiei? Ne puteți spune ceva despre familia care apare în cărți?
VCZ: – Începând cu prima carte ,,Potirul cu patimi” , sunt 5 copii…Totul este real, dar trecut prin felul meu de a gândi, de-a injgheba tot cuprinsul, toată narațiunea acestei opere, după care fiecare carte în parte pe care am scris-o pornește de la un adevăr și are în prim plan femeia.
MB: – Care este cartea dumneavoastră de debut, cu ce ați ieșit prima oară?
VCZ: – ,,Potirul cu patimi” .
MB: – Am înțeles că aveți în proiect o carte cu titlul “Călătorie spre mine însumi “…
VCZ: – Am publicat deja trei volume a câte 700 de pagini, deci, în total 2100 de pagini!
MB: – O carte maraton…
VCZ: – Da. Și mai urmează încă trei volume. Sunt la volumul 4, pagina 500.
MB: – Felicitări! Văd că este și o editură cunoscută…
VCZ: – Da, o e editură importantă din Târgu Jiu.
MB: – Cartea arată superb, am răsfoit-o puțin și am văzut deja cum este prezentarea ei. Felicitări încă o dată din toate punctele de vedere!
VCZ: – Vă mulțumesc
MB: – Dacă este să ne gândim la toate aceste cărți, care ar fi totuși cartea care este la sufletul dumneavoastră, în care credeți că vă regăsiți ca om, ca scriitor, din toate punctele de vedere? Care este cartea pe care ați recomanda-o cel mai mult…, cartea de pus sub pernă?
VCZ: – Sunt modestă de felul meu, … toate cărțile sunt la fel de bune. Cartea de suflet cred că este “Călătorie spre mine însumi”.
MB: – Să înțeleg că dumneavoastră nu faceți numai o literatură feministă, ci abordați și subiecte care țin, spre exemplu, de trecutul nostru istoric. Am văzut că “În bătaia vântului” a avut cronici foarte bune în presă. De ce oare?
VCZ: – Pentru că este parte din istoria poporului român și anume preluarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.
MB: – În ce măsură apare Basarabia și de unde această legătură între cărți, personaje…?
VCZ: – În romanul “În bătaia vântului” m-am inspirat de la bunica soțului meu care este refugiată din Basarabia. Era profesoară și soțul ei preot și au fost refugiați în Iașiul Moldovei dar, în același timp, şi de la bunicul meu care a fost prizonier în Bălți (localitate din Republica Moldova) în timpul celui de-al doilea Război Mondial
MB: – Moldova ajunsă în Gorj… Ca şi în cazul meu!
VCZ: – Exact.
MB: – Așa a fost viața?!
VCZ: – Da, așa a fost viața! Ne-am întâlnit, mi-a povestit iar eu am considerat că trebuia să o pun între două coperți. Este păcat să se piardă ideea de Unire a Basarabiei cu pământul țării. A fost o idee care m-a muncit mult.
MB: – Oamenii au legături de rudenie, legături de suflet, este foarte greu să tragi așa,deodată, o linie de demarcaţie între ei. Oamenii circulă, oamenii se întâlnesc, oamenii schimbă ideii. Iată când te unește viața este foarte, foarte greu să te rupi.
VCZ: – Da, sigur așa este…
MB: – În ceea ce privește mesajul dumneavoastră către tineri (am înțeles din cărțile dumneavoastră că scrieți și istoric pentru că istoria este o lecție de viață), ce a-ți transmite tinerilor scriitori, tinerilor de astăzi?
VCZ: – Consider că tinerii trebuie să cunoască mesajul scriitorilor, nu doar al meu ci și al altor scriitori care scriu despre istoria patriei, pentru că sunt români. Nu trebuie să ne uităm nația românească, de aceea consider că trebuie să se știe istoria. Iar cărțile mele au pornit de la Războiul de Independență din anul 1877 și voi merge până în zilele noastre.
MB: – Vă puteți considera o scriitoare militantă?
VCZ: – Într-un fel da. Am îmbinat ficțiunea cu realitatea și cu istoria, deci…
MB: – De câți ani scrieți?
VCZ: – Scriu cam de 30 de ani.
MB: – 30 de ani și… câte cărți!?
VCZ: – 9 cărți până acum , dar cu alte 3 care vor urma…
MB: – Deci, cu tot ceea ce aveți acum în proiectul literar “Călătorie spre mine însumi”?
VCZ: – Da.
MB: – După ce veți termina cartea “Călătorie spre mine însumi”, mai aveți ceva, cu ce ne mai surprindeți?
VCZ: – Vreau să scriu ,,Vânzătorul de iluzii” care se referă la site-urile astea cu semne de întrebare…
MB: – Dacă tot a venit vorba… ce părere aveți despre literatura de pe internet? Pentru că există această literatură pe internet, nu o putem nega. Dacă ar fi să alegeți cartea citită pe hârtie și cartea parcursă pe internet?
VCZ: – Nu aș fi de acord cu o carte electronică.
MB: – Nu ați de acord pentru că se pierde ceva…
VCZ: – Nu aș simți la fel.
MB: – Cartea trebuie să rămână carte!
VCZ: – Și de multe ori cartea bate filmul, inclusiv filmele. Deci lumea trebuie să citească o carte tipărită?
MB: – Să citească o carte în adevăratul sens al cuvântului, să o răsfoiască o carte simţind mirosul nobil de hârtie şi cerneală de tipar…
VCZ: – Cu atât mai mult cu cât că ale mele se bazează pe adevăr, toate vorbesc despre acest lucru. Am pus poveștile pe scena politică.
MB: – Foarte frumos!
VCZ: – Mi-a plăcut. Am fost și președinte de partid politic .
MB: – Nu putem să ne rupem de contextul social… “poetul ca și soldatul”, nu-i aşa? Un scriitorul nu se poate rupe de ceea ce trăiește, de contextul istoric și social.
VCZ: – Bineînțeles.
MB: – Vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu şi vă doresc sănătate şi succes!
VCZ: – Cu multă plăcere!
A consemnat Mariana Bendou, scriitor şi jurnalist membru AJRP
Foto: Vasile Ruşeţi
