După ce am sărbătorit cu emoţie praznicul «Schimbarea la Faţă» a Domnului şi pentru că astăzi este o prăznuire apropiată sufletului meu, în memoria Sf. Mc. Laurenţiu, cel care s-a luptat din răsputeri cu demonul şi cu diavolul, aş dori să vorbesc prin cuvinte scrise despre faptul că omul și diavolul se întâlnesc mereu, iar, din această întâlnire Dumnezeu iese mereu biruitor, dar și omul care trăiește împreună cu Dumnezeu! Pentru că şi fiul lunatic se afla total sub influența demonului, care îl determina să-și ia viața, aruncându-se fie în foc, fie în apă, iar, se ştie că demonizarea poate fi totală sau parțială, în sensul unei influențe demonice subtile, care îl determină pe cel stăpânit de demon să făptuiască păcatul și răul, până când acestea devin patimi greu de vindecat. În acest mod, fiecare avem de luptat cu influența celui rău, care caută să ne altereze viețile, atât nouă, cât și celor dragi nouă! În predica de la biserică, le spun enoriaşilor că demonii pot să atace părinții credincioși prin influența negativă asupra copiilor, dacă pe ei nu îi pot birui, dar și invers, iar, soluția este să mergem, atât noi, cât și copiii noștri Biserica Lui Hristos, pentru a birui puterea celui rău asupra întregii familii! Mergând în toate duminicile și sărbătorile la Sfânta Liturghie, așezându-ne împreună în fața icoanei Sale în fiecare seară și rostind rugăciunile împreună, ținând post cât este cu putință fiecăruia, trebuie să ştim că pruncii noştri, aşa cum este şi Luca al meu, nu sunt doar ființele vulnerabile, pe care cel rău le poate birui prin atacurile sale viclene, ci sunt și ființele iubitoare pentru Dumnezeu, care îi pot duce ei pe părinți la biserică. Să ne rugăm, acolo unde zeci şi sute de copii sunt aduși la Hristos, spre a fi binecuvântați și vindecați prin prezența Sa mântuitoare și prin primirea Trupului și Sângelui Său. Desigur, pentru a trăi în lumina lui Dumnezeu și a avea putere asupra atacurilor demonice, învățăm din Evanghelie că este nevoie de trei lucruri: credință puternică, post adevărat și rugăciune stăruitoare. Așa cum mai spune și în Evanghelia din lunea care a trecut, că prin credință ei ar putea să mute și un munte, poruncindu-i să se arunce în mare (Evanghelia din lunea a zecea după Rusalii, Matei 21,18-22), Domnul afirmă și aici, că nu credință multă trebuie, ci numai cât un grăunte de muștar, dar, totuși, această puțină credință ar fi multă în comparație cu „puțina credință” a ucenicilor, cauzatoare de eșec. Doar cât un bob de muștar de ar fi, ar produce mutarea munților. Această comparație ne duce cu gândul nu la cât de puțină credință aveau Sfinții Apostoli la acea vreme, ci mai departe, cât de slabi în credință suntem noi în zilele acestea frământate pe carele trăim! Am putea vorbi de o credință cu sincope sau cu limite, care atunci când trebuia să împlinească ceva ce părea cândva peste puterile umane, nu mai funcționa, iar, Iisus nu le cere ucenicilor credință teoretică sau mentală, ci o credință care pune în mișcare voința și acționează prin încredințarea că puterea lui Dumnezeu poate birui orice rău cauzat de către diavol! Această credință, asemănată cu micul grăunte de muștar, se naște prin primirea cuvântului lui Hristos în inimă, duhul prin care Dumnezeu Însuși este prezent. Credința este invizibilă pentru lume, însă în ciuda invizibilității ei și chiar a micimii ei, spune Iisus, poate realiza imposibilul, exprimat în Evanghelie prin „mutarea munților”, iar, pentru că suntem în vremea postului, acesta este pentru viața duhovnicească a familiei foarte important. Primul păcat al lui Adam și al Evei a fost nepostirea și neascultarea de Dumnezeu, iar în urma acestora au fost scoși din Rai. Cu alte cuvinte, atunci când respectăm postul, începe lumea încă o dată pentru noi, căci suntem „urmașii lui Adam” şi ca urmare, alergăm cu toții întreaga noastră viață, aşa cum spunea Nichifor Crainic în «Nostalgia Paradisului», să gustăm din nou din bucuria Raiului. Pentru că primii oameni nu au postit, aceștia au căzut pradă vicleniei diavolului, aşa că Mântuitorul a postit la începutul activității Sale publice 40 de zile și l-a biruit pe cel rău, arătând puterea postului. Hristos i-a răzbunat astfel pe Adam și Eva prin postire, aducându-ne mântuire și arătându-ne că postul este armă puternică împotriva ispitelor și lucrărilor demonice, aşa cum Sfântul Ioan Botezătorul postea neîncetat, mâncând lăcuste și miere sălbatică, iar, Sfinții Părinții au postit foarte mult pentru a alunga lucrarea demonică din viața lor. Un aspect fundamental este acela că postul nu reprezintă doar o simplă schimbare a mâncării de dulce cu mâncarea de post, altfel spus «adevăratul post este o stare, nu doar o schimbare de mâncare», ci, starea sufletului nostru, nu este simpla schimbarea de mâncare, ci chemarea sau ocazia să ne schimbăm inima, gândurile, întreaga viață. A posti înseamnă, spre exemplu, să nu-i vorbim de rău pe ceilalți și să stăm de vorbă frumos cu semenii, să-i binecuvântăm, să-i odihnim cu vorbele noastre, iar, în acest fel, alungăm lucrarea demonică din viețile noastre.
Preot Paroh Ilie AMZUCU,
Parohia Urdarii de Jos, Gorj
