La Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” din Peștișani va avea loc astăzi, de la ora 13:00, lansarea proiectului ,,Edu Power” al Asociației Be Teen din Târgu-Jiu. Acest proiect vizează oferirea unor experiențe educative inovatoare pentru copiii din mediul rural și îi are ca beneficiari pe copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani din localitățile Baia de Fier, Peștișani, Scoarța și Bălănești. Perioada de derulare a atelierelor educative este octombrie – decembrie 2023. ,,Știți cum este cu dorințele și gândurile pe care le proiectăm în Univers? Ei bine, fix așa am fost și noi cu ideea proiectului Edu Power. După o vizită la Casa Experimentelor din București, la Muzeul Simțurilor și la alte muzee din Europa, am proiectat, ne-am dorit și ne-am gândit des cât de benefic ar fi pentru copiii din mediul rural să aibă parte de experimente cu ajutorul cărora să înțeleagă mai bine lumea înconjurătoare! Și…ce a făcut Universul? Ne-a oferit oportunitatea unui apel de proiecte la care am aplicat și am obținut finanțarea”, au anunțat reprezentanții Asociației Be Teen.
Izabella Molnar