11.1 C
Târgu Jiu
duminică, 19 aprilie 2026

Târgu Jiu: Iosif Keber, omagiat la 37 de ani de la trecerea în neființă, printr-un amplu eveniment cultural

32

Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj a organizat vineri, 17 aprilie, un eveniment deosebit dedicat memoriei marelui pictor Iosif Keber, la împlinirea a 37 de ani de la dispariția sa.

Manifestarea, desfășurată la Secția de Artă „Iosif Keber”, a reunit numeroși oameni de cultură, elevi și iubitori de artă.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Europe Direct Gorj și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, alături de alte instituții de cultură și educație, și a avut loc chiar în curtea casei în care artistul a trăit și a creat.

Sub moderarea managerului bibliotecii, Maria Luiza Sandu, manifestarea a evidențiat două dimensiuni esențiale ale personalității lui Iosif Keber: omul și artistul. Personalitatea pictorului a fost evocată în discursuri emoționante de cadre universitare și profesori, care au conturat portretul unui creator dedicat comunității și valorilor culturale. În același timp, specialiști din domeniul teologic și etnografic au subliniat legătura profundă dintre artă, credință și tradiție în opera sa.

Evenimentul a inclus și o serie de expoziții și momente artistice: demonstrații de pictură pe sticlă, expoziții de icoane tradiționale, lucrări sculpturale inspirate din stilul bizantin, dar și realizarea în timp real a unor portrete ale pictorului de către eleve ale Liceului de Arte din Târgu Jiu. Manifestările s-au încheiat într-o notă autentic românească, prin interpretarea unei doine.

Un punct de atracție îl reprezintă lucrările originale semnate de Iosif Keber, expuse la Casa Memorială până pe 24 aprilie, alături de obiecte cu valoare artistică și spirituală deosebită.

La eveniment au participat elevi și profesori din mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu, precum și reprezentanți ai administrației locale, care au subliniat importanța promovării valorilor culturale în comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.