Articolul Angajații Direcției Silvice Gorj au donat sânge apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.
]]>Prin acest gest, silvicultorii gorjeni au contribuit la refacerea rezervelor de sânge și au oferit o șansă în plus pacienților care depind de transfuzii pentru a supraviețui.
„Împreună salvăm vieți!
În contextul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge și Zilei Silvicultorului, angajații Direcției Silvice Gorj au răspuns prezent la campania de donare de sânge organizată la Centrul de Transfuzie Sanguină Gorj.
Prin implicarea lor, aceștia au demonstrat că spiritul de solidaritate și responsabilitate față de comunitate nu lipsește niciodată!
Donarea de sânge este o acțiune umanitară, care poate ajuta până la trei persoane, poate salva victime ale accidentelor, oameni operați sau bolnavi de cancer. În același timp, donarea ajută organismul să își regenereze sângele.
Mulțumim tuturor colegilor care au răspuns acestei acțiuni nobile! Donează sânge, salvează o viață!” au transmis reprezentanții Direcției Silvice.
Articolul Angajații Direcției Silvice Gorj au donat sânge apare prima dată în Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro.
]]>
În urma lansării concursului de literatură umoristică, având generoasa temă „Îndrăgostit la vârsta a treia”, cu două secțiuni: una de „poezie umoristică” (două poezii) și una de „epigramă” (trei epigrame), au fost acceptați în concurs 47 autori la secțiunea „poezie” și 63 autori la secțiunea „epigramă” (cea mai numeroasă participare la festival, de până acum), iar juriul a stabilit laureații, care au fost premiați la Iași și care reprezintă „crema” literaturii umoristice românești.
Evenimentul, moderat de poetul ieșean Daniel Bratu, a început sâmbătă, 6 iunie 2026, la Palatul BRAUNSTEIN, Sala CUPOLA, începând cu ora 11:00, cu o ședință festivă a Asociației Umoriștilor „Al. O. Teodoreanu” – Păstorel, unde publicul prezent a avut parte de o zi memorabilă, plină de zâmbete și creativitate. Acesta a cuprins, pe lângă Festivitatea de premiere și recitalul literar aferent, al laureaților Festivalului, un omagiu adus ca un tribut personajului „Tataia” – Constantin Iurașcu, parcurgerea, într-un ritm alert, a unor evenimente culturale de nivel înalt, cum ar fi (mini)lansarea volumelor „Simeze” (autor Vasile Vajoga) și „Șapca lui Bălici” (autor Daniel Bratu), spectacolul de caricatură comentată al lui Costel Pătrășcanu, recitalul de muzică folk al lui Cezar Popescu, expoziția de grafică a lui Marian Avramescu și de fotografie a Laurei Lungescu, recitalul literar-muzical oferit de membrii Asociației Umoriștilor Al. O. Teodoreanu și simpatizanți.
La această ediție, au fost premiați și doi epigramiști ai Cenaclului „Hohote” din Târgu Jiu: Mihai Lungescu, a fost distins cu Premiul al II-lea, la Secțiunea Poezie, cu tema „Dragoste la vârsta a treia”, iar Janet NICĂ a obținut Premiul special „Constantin Iurașcu – Tataia”.
Chirica. Umorul de calitate și molipsitoarea voie bună au însoțit invitații la familia Oleg Spânu (președintele cenaclului literar Ia’și scrie) și Lili Spânu, gazde admirabile și interlocutori agreabili. Ospitalitatea nu a cunoscut limite și a fost bine garnisită cu muzică, dans și hohote de râs. O manifestare a cărei reușită a fost garantată cu sufletul organizatorilor, dăruit din belșug. Felicitări neobosiților Daniel Bratu (Președinte executiv 
al Asociației Al. O. Teodoreanu-Păstorel, Iași), Sanda Nicucie, Vasile Vajoga, Daria Dumescu, Oleg Spânu, Lili Spânu, sponsorilor și tuturor celor implicați în eveniment.”
Noi, când pornim în viaţă, e bine să fim însoţiţi de cineva, aşa că în «călătoria» aceasta pământească, atunci când ne rugăm la sfinţi ca să fie cu noi împreună «călători», pe lângă sfinţii Bisericii Universale, cinstiţi de întreaga Ortodoxie, în cadrul cultului liturgic al Bisericii Ortodoxe Române sunt pomeniţi şi sfinţii naţionali care au primit o canonizare oficială și care sunt prezenţi în calendarul liturgic, pentru că aceștia sunt:
Elevii care utilizează această metodă sunt astfel ghidați într-un proces de învățare a modurilor în care cetățenii pot nu numai să influențeze politicile publice, ci și să le inițieze și să reflecteze la viața lor cotidiană din perspectiva politicilor publice percepute ca instrument de responsabilizare a autorităților publice. Metoda Proiect: Cetățeanul aplică principiile și instrumentele Cadrului de referință al competențelor pentru cultură democratică, dezvoltat de Consiliul Europei. Acest Cadru de referință a fost adoptat ca reper pentru politicile educaționale de Conferința Permanentă a Miniștrilor Educației din cadrul Consiliului Europei (2016), este inclus în Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind valorile comune, educația incluzivă și dimensiunea europeană a predării (2018) și se regăsește în curriculumul de educație socială pentru gimnaziu. Mai multe detalii puteți afla aici: 
Prin ”Metoda Proiect: Cetățeanul”, profesorul are un rolul de facilitator al procesului de învățare și de coordonator al implementării diferitelor etape ale procesului. Etapa de reflectare asupra experienței este deosebit de importantă pentru conștientizarea deplină de către elevi a procesului parcurs și a competențelor dezvoltate, pași esențiali pentru abilitatea de a replica procesul și de a utiliza conștient noile deprinderi în viitor. Proiect: Cetățeanul este o metodologie inovativă pentru predarea educației civice în învățământul gimnazial. În România ea a fost adaptată pentru clasa a VII-a, adică pentru elevi de 13-14 ani.
Amalia Făgaș, directorul CAS Gorj, a confirmat pentru Gorjeanul că s-a înscris la concurs și că își dorește un nou mandat în fruntea instituției. „Este adevărat, mi-am depus dosarul pentru a participa la concursul ce va avea loc săptămâna viitoare. Am depus planul de management odată cu dosarul de înscriere”.
Aşadar haideţi în continuare să subliniem câteva repere legate de trecutul locurilor precum şi proprietăţile apelor şi a nămolului sapropelic de aici menţionând încă de la început că în partea de sud a localităţii mai pot fi distinse urmele termelor construite de romani cu mai bine de 17 secole în urmă. Tot prin aceste locuri trecea un drum roman strategic spre Alutus (Olt) drum ce se ramifica şi spre două localităţi de atunci aflate pe teritoriul Gorjului de azi (Iezureni şi Glodeni).
Staţiunea Săcelu este situată la o altitudine de 340m pe valea pârâului Blahniţa în partea nord-estică a Gorjului. Izvoarele de aici erau cunoscute de mai bine de două milenii din vremea dacilor fiind folosite de atunci la ameliorarea unor boli. Romanii după cucerirea Daciei au amenajat întreg perimetrul construind aici terme precum şi un castru ale cărui ruine se mai pot vedea şi în ziua de azi. Tot pe aceste locuri se mai pot vedea ruinele unor monumente închinate zeilor de către cei s-au tămăduit cu ajutorul apelor din zonă. Este păstrată chiar o inscripţie în piatră ce aminteşte că un cetăţean roman pe nume Marcus Tiberius s-a vindecat prin acţiunea binefăcătoare a apelor şi închina aceste izvoare zeilor Esculap şi Hygeea.
Dumitrache Săceleanu care a şi făcut primele amenajări balneologice moderne. Primele analize ale apelor minerale de aici au fost făcute în anul 1866 de către chimistul C.Stabil şi repetate ceva mai târziu de Gr.Ştefănescu şi P.Poni. Acestea au evidenţiat faptul că apele izvoarelor studiate conţin cantităţi importante de sulf, iod, sare, magneziu şi fier iar în cantităţi mai mici stronţiu , litiu şi bor. În Dicţionarul Geografic al Judeţului Gorj editat la Tg Jiu în anul 1892 este făcută prima prezentare a staţiunii , izvoarelor minerale precum şi a stabilimentelor existente pe atunci.
Particularităţile climatice, aerul tare şi curat precum şi proprietăţile apelor minerale existente au determinat mulţi specialişti balneologi să numească Săcelu drept „Techirghiolul Gorjului”. Un fenomen interesant ce îl prezintă apa bazinelor din Săcelu este culoarea diferită ce o capătă în funcţie de anotimp .Studii de specialitate efectuate în cadrul Institutului de Inframicrobiologie din Bucureşti începând din anul 1979 au evidenţiat faptul că bacteriile ,plantele şi vietăţile microscopice ce trăiesc în bazine , dinamica lor precum şi relaţiile dintre ele şi mediul abiotic sunt principalele cauze ce provoacă colorarea diferită a apei. Dintre acestea bacteriile sulfuroase şi fotosintetizante colorate de obicei în roşu şi verde determină nuanţa predominantă a apei. Culoarea roz-zmeurie a apei şi a bacteriilor din sedimente indică prezenţa fotobacteriilor dezvoltate în masă. Culoarea verde-deschisă sau verde-alburiu este pusă pe seama proceselor de oxidare ce o suferă apa din foraj care pătrunde în bazin.
Un fapt curios îl prezintă apa din bazinul 4 ce poate suferi variaţii bruşte ale culorii coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile din el. Astfel aceasta poate fi zmeurie,roz- lăptoasă, verzui-albicioasă ori verzui închisă coloraţia predominantă fiind dată de bacteriile ce se dezvoltă şi care prezintă un caracter instabil înlocuindu-se de multe ori cu viteză
Voievodul renumit şi devenit faimos în toată Europa, căruia România i-a dedicat anul 2026, ca şi marelui sculptor Constantin Brâncuşi, nu epuizează întrebările privitoare la cât de român sau cât de ungur era Iancu de Hunedoara și ce merite a avut el, reprezentând un personaj emblematic al Evului Mediu central și est european, mai ales că vorbim despre o personalitate legendară care este revendicată de două țări, reușind să creeze o legătură între România și Ungaria. În acest fel, putem înţelege că multă vreme, originea sa a născut controverse și dispute academice pentru a explica mai coerent şi mai convingător, cât de român a fost Iancu de Hunedoara și cât este de ungur, pentru că aceasta este o problemă la care au încercat să răspundă de-a lungul timpului cercetătorii prin documentele istorice. Sub aspect biografic, Iancu de Hunedoara a trăit între anii 1407 și 1456 și a fost una dintre cele mai importante personalități ale Europei medievale din prima jumătate a secolului al XV-lea. Cunoscut și drept Ioan de Hunedoara sau Janos Hunyadi, acesta a fost un mare comandant de oști, un războinic cruciat, un bun politician al vremurilor sale și un om care a încurajat cultura multietnică. În scurta sa viaţă de aproape jumătate de secol, cu deosebire, prin intensa lui activitate de peste trei decenii, de-a lungul vieții a avansat în mod incredibil în cariera militară și politică, devenind ban de Severin, voievod al Transilvaniei și guvernator și ulterior regent al Ungariei (1446-1453). De asemenea, a îndeplinit funcția de căpitan general al regatului Ungariei, între anii 1453-1456, iar fiul său, Matei Corvin, a devenit rege al Ungariei, singurul monarh cu origini românești de pe tronul regatului maghiar. Cercetătorii istorici români spun că Iancu de Hunedoara era produsul unei aristocrații românești care a dat numeroși oameni de seamă, atât în plan militar, cât și politic, tocmai de aceea, originea sa etnică a reprezentat o controversă, mai ales în mediul academic, încă din secolul al XIX-lea. O parte importantă a istoriografiei maghiare consideră că Iancu de Hunedoara se numea Janos Hunyadi și că avea origini ungurești, fiind binecunoscut faptul că istoriografia românească îi consideră pe Huniazi ca fiind români! Pe de altă parte, putem vorbi şi despre o anumită opinie falsă, care din păcate este răspândită şi în cercetarea istorică românească şi în manualele de şcoală, prin care se arată că numele tatălui şi bunicului lui János Hunyadi (Vajk şi Šorbe) şi chiar folosirea corbului în blazoanele familiei, atestă faptul că putem vorbi chiar despre originea tătaro-cumană a familiei Hunyadi, aşa cum susţine specialistul maghiar László Rásony, în studiul său intitulat «Vechiul nume maghiar Vajk», lansând aprecieri eronate pe marginea numelui de familie Hunyadi!
Alți istorici unguri apreciază că Iancu era cel puţin pe jumătate etnic maghiar, din partea mamei sale, Elisabeta de Morsinai, care se numea în limba maghiară Erzsébet Morzsinai, însă, istoriografia românească arată că Iancu de Hunedoara era urmașul unei importante familii de români transilvăneni din ţinutul Haţegului, care a primit numeroase danii feudale și recunoașteri pentru meritele dovedite în apărarea frontierelor, ca și pentru serviciile aduse coroanei maghiare. Astfel, istoricul Camil Mureşan arată că: „În fruntea satelor şi a oştilor româneşti din Hunedoara stăteau, ca şi în Banat, Maramureş sau alte părţi, reprezentanţi ai populaţiei locale, numiţi cnezi. Unii dintre ei erau recunoscuţi de rege în calitate de conducători ai unor obşti locale şi erau înzestraţi cu anumite drepturi şi erau consideraţi cnezi regali. Mulţi dintre aceşti cnezi regali s-au distins prin serviciile militare aduse regelui şi au fost răsplătiţi cu danii de moşii, intrând în rândurile micii nobilimi”, dar, Iancu de Hunedoara era etnic român, fie din Ţara Românească, fie, cel mai probabil, din Hațeg, ca formare și educație fiind considerat un supus al coroanei maghiare. De cel puțin trei generații, familia Voievodului se afla în slujba regilor Ungariei, pentru că se integraseră în sistemul lor feudal. Iar, pentru a se integra mai ușor, trecuseră chiar la religia catolică, iar, limba pe care o vorbeau cel mai adesea era maghiara, pe românește vorbeau cu oamenii de rând de pe domenii, cu oștenii transilvăneni de etnie română și în familia extinsă! Având în vedere că a fost și în serviciul lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și împărat romano-german, călătorind mult în zona germană, Iancu de Hunedoara vorbea destul de bine și limba germană. Aşa cum am spus, Voievodul s-a născut în anul 1407, pe domeniile tatălui său Voicu, într-o familie valahă înnobilată de regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei pentru merite deosebite în războaiele cu turcii, mai ales că regele adoptase o strategie de întărire a frontierei prin promovarea acestor neamuri de războinici care erau fideli coroanei și care participau militar în luptele de la graniţe. În fine, să spunem că la 18 octombrie 1409, Sigismund de Luxemburg dădea lui Voicu şi fraţilor săi Mogoş şi Radu, precum şi fiului lui Voicu, Ioan, ţinuturile Hunedoarei, cu tot pământul şi cu satele de acolo, deci, şi cu castelul aflat pe acest domeniu, plus oraşul, deci, 35 de sate, vămi, mine de aur, sare, argint şi fier. Aceasta era o avere care propulsase familia lui Ioan de Hunedoara în rândul nobilimii mijlocii din Transilvania, aşa că ulterior, Iancu (sau Ioan) a ales calea armelor de care se simțea atras încă din copilărie, când a dovedit că avea o abilitate nativă. Atracţe pentru învăţătură nu avea, aşa că latineşte n-a ajuns ca să ştie foarte bine niciodată! La o vârstă foarte tânără a plecat de acasă, fiind trimis, după obiceiul micilor nobili să-şi desăvârşească educaţia militară în slujba câte unui mare baron cu bogăţii materiale! Aşa că singura șansă pentru un tânăr nobil, mai ales de origine valahă, era să intre în serviciul marilor feudali maghiari și să se integreze în lumea culturală și politică a Regatului Ungariei, iar, în felul acesta, Iancu de Hunedoara a ajuns cavaler în serviciul mai multor nobili unguri și al regelui Sigismund de Luxemburg, cel care i-a apreciat inteligența, priceperea în folosirea armelor și ambiția de a urca în ierarhia socială, politică şi militară.
Inițial, față de bărbatul din Gorj a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 10 iunie 2026 procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
